vineri, 20 septembrie 2013

unde ne întoarcem mereu? la ce ştim mai bine să facem

în satul numit romania, prim-ministrul e un fel de primar: i se solicită prezenţa la inundaţii locale, la accidente auto, prin mine, la băgarea ţevii de gaze în pământ etc. şi premierul se conformează, pt că se teme de opinia publică. opiniei publice nu-i pasă că există totuşi instituţii în satul numit romania pline de cetăţeni plătiţi exact pt asta: să se ocupe de inundaţii, de accidente, de conflicte sociale, de investiţii.
presa a semnalat că, după inugurarea şantierului de instalare a unui gazoduct iaşi-ungheni în prezenţa prim-ministrului, ţeava a dispărut de la faţa locului. şi utilajele şi muncitorii.
aşa că preşedintele, care în satul numit romania e un fel de secretar de partid (pcr) comunal,  s-a dus azi să vadă care e treaba, ponta mai bagă ţeava aia în pământ, sau nu?

marți, 17 septembrie 2013

cum merg lucrurile în românia

fiind recent transplantat şi eu (transplant medular, 24 aprilie 2013), n-aş vrea să mai aud, ca singur argument în favoarea actorului alexandru arşinel, faptul că este persoană publică etc. dacă aşa a gândit şi medicul care i-a transplantat rinichiul, medicul acela şi-a încălcat jurământul.

luni, 16 septembrie 2013

un nobelist despre maidanezi, în traducerea lui dan sociu

Seamus Heaney, Premiul Nobel pentru Literatură 1995
în traducerea lui Dan Sociu


Primele epurări

Aveam şase cînd am văzut cum se-neacă puii de pisică.
Dan Taggart i-a aruncat, "căcăcioşii aştia mici",
într-o găleată; un sunet metalic abia auzit,

lăbuţe moi agitate. Dar micul lor vacarm
s-a scufundat imediat. I-a agăţat de ciocul
pompei, şi-a dat drumul la apă.

"Păi nu le e mai bine acu?" a spus Dan.
Ca nişte mănuşi ude săltau şi străluceau până i-a
scos pe movila de balegă, sclipitori şi morţi.

Deodată-spăimîntat, zile-ntregi am dat triste
ocoale curţii, privind cele trei rămăşiţe murate
făcîndu-se făinoase ca balega uscată de vară

pînă cînd le-am uitat. Dar spaima se-ntorcea
cînd Dan prindea şobolani, iepuri în capcane, împuşca
ciori sau, după o luptă jalnică, rupea gîtul bătrînelor găini.

Totuşi, viaţa înlocuieşte sentimentele false
iar acum, cînd sunt împinşi căţeii în apă,
ridic doar din umeri, "nenorociţii". Şi are chiar sens:

Vorbele despre "prevenirea cruzimii" au mare succes
la oraş, unde moartea-i considerată nenaturală
dar în fermele îngrijite dăunătorii trebuie ucişi.


din volumul Ţara mlaştină şi alte poeme, editura polirom 2009

miercuri, 11 septembrie 2013

11 septembrie

era 11 septembrie 2001 şi pt că mai erau doar cîteva zile şi începea şcoala rămăsesem acasă să-mi pregătesc nişte materiale. a doua zi, trebuia să le duc la redacţia unei reviste bucureştene. ca de obicei, televizorul era deschis non-stop pe pro tv, care la vremea aia era un post tv credibil, practic n-avea concurenţă. la un moment dat, curgerea obişnuită a programului a fost spartă de ştirea însoţită de imagini că s-a întâmplat ceva straniu la new york, un accident cu un avion care a intrat într-o clădire înaltă. pro tv preluase transmisia în direct de la faţa locului cred că de la cnn iar lucian mîndruţă se străduia să obţină ceva informaţii în plus. nimeni nu ştia mai nimic, lumea era confuză. în scurt timp, un al doilea avion a intrat în direct în cel de-al doilea turn din cele două turnuri gemene din new york. ipoteza accidentului, vehiculată iniţial, a fost părăsită brusc şi în totalitate, mai ales că au apărut informaţii şi despre alte avioane de linie, cu pasageri, deturnate, care îşi caută ţinta printre clădirile simbolice nord-americane. informaţii confirmate de realitate în foarte scurt timp.
a doua zi, în staţia de autobuz nu era nimeni spre regretul meu. aş fi vrut să aud ce zice lumea din ţara mea despre întîmplarea neobişnuită din america. până la urmă au apărut doi inşi, s-au întrebat ce fac, unde se duc, şi în fine unul mai bătrân l-a întrebat pe celălalt, mai tânăr "ai văzut chestia de ieri?" "ce chestie, cu avioanele?"
"da. ce zici?" " ce să zic, a fost ceva, dar nu... nu cine ştie ce. să mai fi avut avioane, măcar vreo zece, aşa..."

în tren s-au aşezat lîngă mine un bărbat şi o femeie care au început imediat să dezvolte o discuţie, cine să fi făcut treaba cu avioanele. bin laden, cine, am zis plin de nervi. "noo, asta e lucratura japonezilor, ei le aveau pe astea cu piloţii kamikadze. japonezii nu i-au uitat pe americani şi nu-i iartă pt bombele atomice din 45" " păi, pearl harbour cum a fost", am zis. "ce pearl harbour! americanii ştiau de pearl harbour, dar s-au lăsat provocaţi pt că aveau nevoie de o motivaţie ca să intre în război" ş.a.m.d.

isteria românească antiamericană fusese de curând alimentată de bombardamentele  din iugoslavia. fără să fie membru nato, românia sprijinise alianţa, oferindu-şi spaţiul aerian avioanelor de bombardament americane. "aici s-a văzut ticăloşia românească", zicea gazetarul ion cristoiu. cristian tudor popescu şi ceilalţi editorialişti de la"adevărul", la fel. în sondaje, românii erau în procent de 75% de partea sârbilor, a "prietenilor" sârbi. în treacăt fie zis, sârbii n-au fost niciodată prietenii românilor, a existat o alianţă în perioada interbelică, dar n-a funcţionat, şi o prietenie târzie ceauşescu-tito. cam atât. nu din prietenie ocupaseră sârbii timişoara în 1918, ci ca să ia tot banatul, şi nu din prietenie nu-i recunosc pe românii timoceni. "timocenii nu sunt români",zicea cristoiu, care le ştie pe toate.

emil constantinescu, preşedintele de atunci, a contribuit decisiv la intrarea româniei în nato cu decizia sa. asta l-a costat întreg suportul electoral, pe care l-a pierdut cu un singur gest politic. este singurul om politic român care a pus interesele ţării înaintea intereselor sale politice. probabil de aceea românii l-au pedepsit. ei n-ar fi făcut la fel în locul lui

luni, 9 septembrie 2013

cred că e nevoie de alegeri anticipate

victor ponta a început ezitant mandatul de premier din prima clipă, dar nu numai ezitant ci şi împotriva valului de încredere care l-a instalat la palatul victoria.
să guverneze cu udmr, sau fără udmr?
să coabiteze cu băsescu, sau nu?
să pună oamenii lui băsescu înapoi în funcţii, sau mai bine lasă?
să redemareze proiectele economice băsiste cu gazele de şist şi cu aurul de la roşia montană, sau să se ţină de promisiunile pe care nimeni nu-l obligase să le facă electoratului?
toate dilemele astea, victor ponta le-a rezolvat aşa cum ştim: uitând ce a promis electoratului şi astfel aruncând găleţi de apă rece ca gheaţa peste flăcările entuziasmului pro-usl. cu speranţa, probabil, că în locul susţinerii populare se va bucura de susţinerea lui băsescu. băsescu chiar a şi jucat comedia susţinerii un timp, sperând că va avea în ponta un sprijin în problemele lui cu justiţia, probleme care-l aşteaptă după terminarea mandatului prezidenţial.
care este rezultatul opţiunii lui ponta pt coabitare cu băsescu?
toate proiectele usl sunt blocate: înnoirile în sens democratic ale constituţiei, regionalizarea ţării, privatizările mari, proiectele economice mari. justiţia continuă să şicaneze miniştrii, în special pe cei liberali, dar nu se atinge de guvernarea pedelistă.
populaţia nu mai are variante politice de rezervă, nu se poate întoarce la băsescu şi pdl, chiar cu interfaţa pmp chipurile nouă, pt că aceştia nici nu se sfiesc să spună că dacă ar reveni la guvernare din nou, ar tăia salariile din nou. şi ar băga banii din nou în ceea ce ei numesc investiţii: terenuri de fotbal si sali de sport in sate părăsite, piscine fără apă şi patinoare de 3 ori mai scumpe decat în alte ţări.
ponta ar trebui să gîndească pe termen ceva mai lung şi să nu aducă românia în agonie şi blocaj total. ar trebui să prezinte demisia guvernului şi organizarea rapidă de alegeri parlamentare anticipate. alegerile să fie dublate de referendum pe problemele de interes naţional actual.
şi, dacă usl va câştiga din nou alegerile, cum e de aşteptat, să nu mai facă niciun compromis cu băsescu şi cu oamenii lui.